Am descoperit ca nu imi mai place fotbalul….trecerea de la pustiul care stia pana si ora la care s-a nascut Ronaldo la individul care si-a privit ceasul de 90 de ori aseara s-a petrecut incet, dar sigur…
Aseara am constat ca nu castig nimc urmarind 22 de indivizi care alearga dupa o minge si castiga intr-o luna cat castig eu intr-un an. Pretextul ca viata de fotbalist este scurta si dupa aia nu mai castiga nimic e o mare porcarie si daca unii chiar s-au conformat acestui stereotip nu evidentiaza decat intelectul scazut al acestor specimene cu statut special. Dati-mi un milion de euro si apoi scoateti-va batistele la gandul ca nu o sa stiu sa ii multiplic, astfel incat batranetea sa ma gaseasca pe o plaja din Brazilia, iar in loc de carucior sa am o decapotabila.
Iar argumentul ca se ajunge greu acolo este doar subrefugiul celor care tanjesc la opulenta fotbalistilor, dar nu o pot atinge si nutresc o admiratie patetica. Da, sunt de acord ca trebuie munca sa ajungi sa castigi bine, dar un individ care sa fie remunerat la fel ca un jucator trebuie sa munceasca de 1.000 de ori mai mult, si in general un om nebiencuvantat cu norocul si talentul de a juca in prima divizie, sau afara, munceste mult mai mult decat orice fotbalist.
Nu vreau sa fiu caustic si sa comentez asupra conditiei sociale a fotbalistilor romani…dar macar un pic acru o sa fiu. Daca in afara mai exista jucatori culti, cu simtul umorului, care ar putea face si altceva de a lovi cu calcaiului, la noi parca prima regula a selectiei a fost IQ-ul descrescator. Arhetipul tuturor fotbalistilor s-ar putea reduce la cartea asta de identitate [via Iulian Viscrean ], privire tampa, neaparat prenume Mirel si daca numele e Joaca-Bine succesul este garantat.
