Zilnic, in drumul de la Universitate pana la Romana, promenada de seara de la munca pana acasa, dau de acelasi personaj. Este un tip inalt, slab, negricios, mereu cu un clipboard si cu o legitimatie in piept, veridica sau falsa, asta nu stiu…

Omul asta, ca un facut, de fiecare data cand ma vede, isi ia zambetul cel mai candid, face doi pasi mari si imi rasare in cale cu urmatoarea interogatie: Aveti un minut ?. Pentru ca simtul meu civic e mai putin dezvoltat decat talentul de a canta la harpa, arunc un “Nu” scurt , fac o eschiva in stanga si tasnesc spre dreapta……si las in urma mea un ecou: ” E pentru o donatieeeee..”

Pana intr-o seara cand m-am hotarat sa abordez altfel problema…. nu, nu sa ii dau bani, ci m-am gandit la altceva. Il vad, el ma vede, ca intr-un western pornim unul spre celalalt si ne intalnim la jumate. El pregateste aceeasi introducere, eu extrem de obosit il abordez: “Este ca ne intalnim in fiecare seara pe aici ?” si urmeaza dialogul

- Nu stiu, raspunde el demascat si surprins. Nu vreti sa faceti o donatie pentru un copil cu……..

- Iti spun ca in fiecare seara ne intalnim in acelasi loc si acelasi scenariu se petrece. Nu ai observat pana acum ca sunt un bastard, fara inima, snob, care refuza sa te bage in seama, de ce ma mai abordezi ?

-…………

Omul ramane mirat, aproape mut, si eu imi continul drumul nepasator, gandindu-ma la ziua care a trecut.

Sambata il vad iarasi, prima data dupa duelul verbal, ma plasez pe mijlocul trotuarului si merg cat mai agale spre el, omul refuza sa se uite la mine si alearga dupa o doamna. Oare am reusit sa scap de un impostor enervant sau chiar am dat dovada de lipsa de compasiune pentru cei aflati la ananghie ?

Pentru ca si eu m-am schimbat si pe langa toate calitatile unui parvenit [ snobism, infatuare, tendinte compulsive de a ma da mare si a brava] cred ca m-am mai maturizat si vad lumea cu alti ochi si ascult muzica cu alte urechi…am facut o pasiune pentru piesa asta, de care ma temeam, in frageda mea pruncie, la propriu…whaaaattttt aaaaa pussy

Ma ciupesc si incerc sa imi spun ca visez, dar se pare ca nu are niciun efect, lumea chiar se schimba si inca o data ideile mele preconcepute sunt zdrobite de realitate si de, mereu surprinzatoarele, gingase pamantene….de data asta in sensul bun, ireal de bun.

Mirarea mea a inceput sa mocneasca atunci cand am primit o invitatie la concert la Nightlosers din partea unei persoane, la care m-as fi asteptat cel mai putin sa vina cu o astfel de invitatie. Pentru ca persoana, de gen feminin, imi este foarte draga si pentru ca sunt mereu deschis la nou am acceptat fara retineri [asta ca motiv secundar]. Totul foarte ok, Ratatii Nocturni [micul pruteanu din mine nu se lasa si traduce totul] extrem de antrenanti, mai ales pe solo-urile de Perinita maiestuos impletite cu rock’n roll, blues si country….aaaa si in Laptarie feedbackul este tot 50 …dupa cum am dedus din fragmentele de romengleza schimbate intre doua folcloriste si doi straini, probabil americani.

Dupa concert, mirarea mea a atins cota sistemului muntos Hymalaia, in sensul bun…. nesperat de bun, primind invitatia de a continua in B52, cu aceeasi super persoana. Initial am fost pus in garda, in sensul bun.. incredibil de bun, ca acolo o sa ne intalnim cu super sora super persoanei si alte super prietene. Trebuie sa fac o paranteza, sa mentionez ca mai degraba l-as fi vazut pe “sniperul”, care a tintit capul arbitrului Deaconu, la o bere cu galeria Rapidului, decat pe cele doua in B52. Judecand dupa mega distractia care a iesit, se pare ca nu puteam sa m insel mai rau de atat. Foarte faini oamenii, playlistul foarte cunoscut pentru cei care au mers macar odata in Bombardier…deci no comment.

Urmele uimirii mele, dospite de oboseala unei zile in care m-am trezit la 6.40, cred ca au fost mai mult decat evidente pentru cele doua amice ale mele, privindu-mi doar expresia tampo-extenuata de pe fata, la micul dejun nocturn, [ sau cina matinala] de la Everest.

Al doilea motiv de uimire este ca azi am calcat in biblioteca aseului si demonii anti-scolari, ce zac in mine, nu au reactionat ca un posedat la exorcizare. Ba chiar pot sa spun ca mi-a placut, intr-un mod dorkish, ce e drept, si maine o sa merg iarasi….totul in numele licentei.

Am ramas la fel de uimit sa il vad pe Becali declarand sus si tare la TV ca va deveni o persoana mai echilibrata si chiar comportandu-se decent, fara a lasa urme in recuzita studioului [asta ma indoiesc totusi ca va fi o schimbare pe termen lung, ci mai degraba o ratacire de moment a razboinicului]

Un amic din lista de mess, pe care eu unul nu l-as fi creditat cu nicio inclinatie artistico-culturala, are statusul “In seara asta vreau la Teatru”….pe coridor nu se aud manele..hmmm …oare inca visez si o sa ma trezesc in sunet de tzambal electronic si cu licenta la stadiul de proiect in faza de proiect.

Totusi, judecand dupa cotoarele de bilete cu un cap de bovina caricaturizata din buzunar si stampila cu avion de pe antebrat, pot sa spun ca aseara totul a fost extrem de real si cele doua prietene au trecut din categoria Cool direct in cea Sub-Zero. Mersi Oana ca nu m-ai lasat aseara sa ma apuc de licenta.….

Aaa si de acum incolo: O sa fac o cercetare mai atenta a universului inconjurator.

Fundalul sonor al revelatiei inter-etnice nu ar putea fi decat urmatorul:

Fara numaaaaaar de la Gogol Bordello care zice ca Nu e crima

Hazi….adica azi in timp ce descopeream ca leacul pentru SIDA e mai aproape de omenire decat fluidizarea traficului bucurestean si civilizarea RATB-ului, am descoperit ca as putea avea un alter ego. Revelatia am avut-o in urmarind niste specimene cu cosite de Strehaia, mai colorate decat o parada gay la Amsterdam.

Asa ca m-am gandit ce as face daca as fi piranda:

• has da in tarot  ce modele mai lanseaza chiparosii  care face masini si cum ar harata Dacia SUV ca sa creste traficul la promotor.ro
• has face neste vraji la profesorii de licenta ca sa termine piranda facultatea
• mi-as pune fustilii in cap, de fiecare data cand ma prinde contrilorii fara bilet
• le-as lega cununilii la toate gagicilii care m-a refuzat ( ca doar has fi o piranda lesbiana)…la hasta ma gandesc chiar serios sa o pun in practica, ca o piranda mizantroapa ce sunt, si le-as face si vraji de polutie gagiilor cu care este acum.
• has pune turnulete la camin si mi-as intinde carpetilii cu Rapirea din Serai pe pereti
• l-as pune pe talentosul de Guta sa ne zica de dusmani pe drum’n'base, ca sa nu mai pridideasca magnatii sa arunce cu banii pe ritm
• mi-as pune dinti cu LED-uri ca la Audi A5, ca astia de haur e demodati
• n-as primi bani de la oricine, ca sunt o piranda snoaba
• l-as face bulibasa pe Clarkson
• n-as renunta la tenisi ca merge bine cu portocaliu si mi-as pune in geanta de postas toate mahmudelele ca sa le asortez in functie de hocazie

Lista h’ar mai putea continua, dar cum prefer sa imi scurtez revelatia ca sa nu ma faca la buzunare co-etnicele, cat eu imi pun creierul sa perieze campii, ca sa indur  mai usor  chinul din Ratb, va urez la toti  …Taves bahtalo

Am descoperit ca nu imi mai place fotbalul….trecerea de la pustiul care stia pana si ora la care s-a nascut Ronaldo la individul care si-a privit ceasul de 90 de ori aseara s-a petrecut incet, dar sigur…

Aseara am constat ca nu castig nimc urmarind 22 de indivizi care alearga dupa o minge si castiga intr-o luna cat castig eu intr-un an. Pretextul ca viata de fotbalist este scurta si dupa aia nu mai castiga nimic e o mare porcarie si daca unii chiar s-au conformat acestui stereotip nu evidentiaza decat intelectul scazut al acestor specimene cu statut special. Dati-mi  un milion de euro si apoi scoateti-va batistele la gandul ca nu  o sa stiu sa ii multiplic, astfel incat batranetea sa ma gaseasca pe o plaja din Brazilia, iar in loc de carucior sa am o decapotabila.

Iar argumentul ca se ajunge greu acolo este doar subrefugiul celor care tanjesc la opulenta fotbalistilor, dar nu o pot atinge si nutresc o admiratie patetica. Da, sunt de acord ca trebuie munca sa ajungi sa castigi bine, dar un individ care sa fie remunerat la fel ca un jucator trebuie sa munceasca de 1.000 de ori mai mult, si in general un om nebiencuvantat cu norocul si talentul de a juca in prima divizie, sau afara, munceste mult mai mult decat orice fotbalist.

Nu vreau sa fiu caustic si sa comentez asupra conditiei sociale a fotbalistilor romani…dar macar un pic acru o sa fiu. Daca in afara mai exista jucatori culti, cu simtul umorului, care ar putea face si altceva de a lovi cu calcaiului, la noi parca prima regula a selectiei a fost IQ-ul descrescator. Arhetipul tuturor fotbalistilor s-ar putea reduce la cartea asta de identitate [via Iulian Viscrean ], privire tampa, neaparat prenume Mirel si daca numele e Joaca-Bine succesul este garantat.

Pentru ca recentul event mi-a deschis apetitul muzical si azi mi-am bombardat cu sunete timpanul, am descoperit ca in winamp la categoria most played today se detaseaza clar doua piese:

Prima este o recenta descoperire de a si probabil candidata la mare hit, iar interpreta la mare vocalista. Simpla, parca picata din perioada in care tata purta tabloul Conducatorului Iubit, cu voce angelica – Lykke Li “I’m Good, I’m Gone”  : 

A doua este un remember din perioada in care Timo Mass era un zeu al muzici electronice. Ritm puternic incat sa iti zguduie plamanii si sa iti rearanjeze vertebrele, cu un titlul mai actual acum decat atunci – Timo Maas  “Old School Vibes” : 

Dupa multe peripetii, metrouri si autobuze intarziate, plus o calatorie de 50 de metri cu o dacie “bunicuta” in urma careia soferita ramas fara carnet, pentru ca a trecut pe rosu, am mai bifat un gig marca The Mission. Datorita intarzierilor neplanificate, am ratat Monochrome si am ajuns la jumatatea reprezentatiei lui Chicane.

Ma incearca regretele ca nu am plecat mai devreme de acasa, pentru ca aflasem ca Chicane va performa live…si asa a fost, stageul fiind plin de muzicieni in momentul in care am descins in incinta. Sonorizarea surprinzator de buna, iar lumea cu jar pe talpici, m-a facut sa cred ca o sa am o seara magnifica…dar nu a fost asa.

Am prins doar vreo 25-30 de minute de Chicane, dar au fost memorabile, rerprezentatia fiind la standarde inalte, dupa cum se poate observa in videoul atasat. Dupa ce britanicii si-au strans ustensilele a urmat fiascoul. Ca o paranteza, in momentele de acalmie in care tobele si chitarile erau impachetate, am avut parte de niste mingi uriase cu care ne-am umplut timpul pana la actul urmator.

M.A.N.D.Y. au inceput in forta, dar aplombul le-a fost taiat de incompetentii sunetisti care s-au impiedicat in fire si ne-au tinut in repaus fonic de mai multe ori consecutiv. Scotand din peisaj balbele tehnice, setul celor de la M.A.N.D.Y. a fost unul antrenant, dar obositor de lung si condimentat cu anumite arii caracterizate de sunete sparte ce mi-au cam revoltat urechile (desi sunt calite pe la multe concerte). Noroc ca am avut parte de lasere…

Ultimul in playlist a fost Jeff Mills, care a adus o pata de culoare atat prin sound, dar si prin infatisarea sa. Americanul a scos untul din noi cu ritmuri grele (sau “ciocane”, intr-o exprmare de chibit ce vine la astfel de evenimente fara tangente cu fenomenul) si treceri alerte prin registrul BPM (naaa ca ma pot apuca si de presa muzicala, cand o sa mergem toti pe biciclete ) ). Ce m-a surprins insa a fost discutia cu un tip la vreo 30 si de ani, foarte volubil, care stia multe despre Mills si curentul Detroit, desi dupa infatisare as fi crezut ca singurul lucru pe care il stie este cum sa iti rupa gatul in doua secunde. RESPECT DUDE…. si nu o sa mai judec lumea de la evenimente dupa cum arata…

Concluzii:

• Chicane…as far as i’ve seen…super tare
• Lumea parca mai selecta [probabil lineup fara nume ce ajung si la urechile plebei i-a tinut acasa pe multi neavizati]
• lumea a inceput sa prinda farmecul muzicii electronice [daca MANDY ar fi venit acum cativa ani, sigur ar fi golit 75% din sala prin soundul foarte neocmercial
• aceleasi caderi de sunet cu care ne-am obisnuit, dar in numar mai mare....[uriasul minus]
• densitatea oamenilor pe metrul patrat acceptabila
• LASEREEEE [mare plus]
• aceeasi drogati [dar mai bine nu ma pronunt ca si pe mine oboseala si miscarile aleatoare poate m-ar fi incadrat in aceeasi categorie]
• fetele parca au mai evoluat de la aspectul si miscarile gen Bavaria (clubul, nu landul.)
• printre lasere am descoperit si Promotorul (ca doar era partener media)…merit si eu un bonus ca am fost singurul care a slujit steagul:))

P .S. se pare ca telefonului meu de biznis ii priesc si petrecerile pentru ca a reusit sa capteze destul de fidel momentul culminant al serii, expus in video [nujudecati imaginea ca era pe un mare zoom digital, eu aflandu-ma in acel moment lakilometri de scena].

1

In seara asta cascand ochi pe DC ca sa imi downloadez un film, adica meditand la sensul vietii si asteptand ca luna sa apara, am fost abordat de o domnisoara care incerca un tratament antiplictiseala bazat pe reteta : “Buna, ce faci ? Eu ma plictisesc. Tu ai prietena ?”.

A fost cea mai scurta abordare pe cale digitala din cate mi-a fost dat sa citesc vreodata, desi nu mi se intampla des ca in loc de Pulp Fiction sa primesc o domnisoara dornica de socializare. Am intrat in jocul ei, dar i-am expus trei variante, din care ea a preferat-o pe cea la care nu m-as fi gandit niciodata ca poate defini idealul masculin: burtos, chel, cu respiratie de caine si cu un loc de munca la call-center (fara sa ii jignesc pe cei care practica aceasta respectabil job).

Pentru ca am incercat subtil sa o indepartez de la aceasta ipoteza si i-am inserat crampeie din filosofia mea de viata urbana, am primit in frunte stampila de Cel Mai Mare Ingamfat, pe al carui carnet scrie Academia de Studii Economice. Oare asa sa fie ? Chiar, dupa 5 linii tastate, se vede ca sunt Cel Mai Mare Snob cu o viitoare diploma de contabil sau prefera un raspuns “Nu am papuse. Hai ca iti fac cinste cu o bere la pet ?”

Later update: Dilema am elucidat-o ulterior….La intrebarea: ” Iti place Pulp Fiction ? ” tanara a rapsuns :” Nu ascult asa ceva” , deci e clar, inca pot sa dorm noptile linistit fara sa am cosmaruri cu mine ostracizat de societate si inecat in elitism.

Melomanul din mine nu putea sa paraseasca Austria, fara ca sa ii ofere si timpanului o portie de hrana fonica. Am ales de fapt doua autohtone, desi nu stiu o iota germana, ghidandu-ma doar dupa vibratii si mesaj vizual.

La capitolul ochii vad, urechea cere: Sportfreunde Stiller – Antinazibund (nu incercati sa pronuntati si nici sa retineti, daca in CI-ul personal,la rubrica prenume nu scrie Hans)

Si urechea initial refuza, dar usor se adapteaza : Fettes Brot – Bettina